Perspectiva lui Genevieve

Sunt trezită brusc de niște apă rece aruncată pe mine, trag aer în plămâni și încerc să-mi mișc brațele și picioarele, dar fiecare membru al corpului mă doare. Chiar acum nu sunt altceva decât o greutate moartă și tot ce pot să fac e să-mi mișc degetele.

"Ridică-te, curvă proscrisă !" aud unul dintre gardieni țipând la mine și, chiar dacă aș vrea, nu mă pot ridica. Un picior mă lovește în stomac, durerea îmi taie respirația și trebuie să încerc să gâfâi după aer.

"Doar ridicați-o și duceți-o în cameră!" aud o altă voce și bănuiesc că mă vor duce într-o cameră de tortură. Gardianul se apleacă și mă ridică, sunt aruncată peste umărul lui și nu am absolut nicio rezistență în corp.

Simt cum îmi coboară sângele în față, iar umflăturile nu fac decât să mă doară și mai mult. Începe să-mi pulseze în urechi și voi leșina dacă nu mă lasă jos curând.

"Așezați-o pe scaun și asigurați-vă că este legată bine!" a tunat o voce și îi simt aura, știu că este un lup de rang înalt și probabil beta sau gamma al regelui.

Sunt aruncată pe un scaun, iar gardianul îmi ia mâinile și mi le leagă de el, brațele îmi sunt imobilizate cu niște frânghii și tot ce pot să mișc în momentul de față sunt picioarele.

Simt cum gardianul se lasă pe vine și începe să-mi lege picioarele, terminând rapid cu unul dintre ele.

"Poți să-l lași pe celălalt! Cățeaua asta nu va opune prea multă rezistență, oricum e pe jumătate moartă" spune din nou vocea, iar eu nici nu încerc să deschid ochii, ci doar îmi las capul să atârne.

Gardianul îmi dă drumul și aud niște unelte fiind puse pe o masă, nu pot decât să ghicesc ce vor folosi pe mine.

"Adu ciocanul! Să începem prin a-i rupe degetele" îl aud spunând, iar niște pași se mișcă pe podea înainte să-i simt prezența aproape de mine.

Mâna lui coboară și mă apucă de față, doar pentru a-mi forța capul pe spate. Ținând ochii închiși, doar respir pentru ceea ce urmează.

"Spune-mi unde este liderul vostru!" îmi spune el și, chiar dacă aș ști răspunsul, nu i l-aș putea da la cât de umflată îmi este limba. Presiunea pe obrazul meu crește când nu îi răspund.

"Nu vrei să-mi spui? Să clarificăm un lucru! O voi scoate de la tine într-un fel sau altul!" Îmi dă drumul la obraz și durează doar câteva secunde până să simt ciocanul pe degetul mic, zdrobindu-l sub lovitura lui. Nu mă pot abține să nu scâncesc și simt cum mi se formează lacrimi în spatele pleoapelor.

Încerc să respir prin durere și simt cum mi se întoarce stomacul pe dos și trebuie să golesc pe podea tot ce am în el.

Voma îmi curge pe picioare și sunt lovită peste față, astfel încât capul îmi este azvârlit într-o parte.

"Asta-i pentru că voma ta mi-a nimerit pantoful!" Aproape că leșin de la lovitură și nu știu cât mai pot rezista fără lupoaica mea.

Aud mai mulți bărbați apropiindu-se, iar în secunda în care mirosul lui îmi izbește nările, știu că timpul meu a expirat dacă va afla că sunt eu.

Se apropie și îi aud intrând în cameră, oprindu-se puțin mai departe. Capul îmi atârnă și sper că la cât de rău am fost bătută nu mă va recunoaște, s-ar putea nici măcar să nu-și mai amintească de mine după toți acești ani de când m-a alungat din regatul lui.

"Ați scos ceva de la ea!" Vocea lui îmi ajunge la urechi și un fior îmi străpunge șira spinării. Știu că mirosul meu este ascuns de el cu ajutorul unei poțiuni, dar în ritmul ăsta, cu toată bătaia asta, nu știu cât va mai ține.

"Nu, cățeaua asta abia mai suflă! Nu cred că ne e de mare folos! Pot pur și simplu s-o termin!" spune vocea, iar eu stau aici și îi ascult.

"Lasă-mă să mă uit la ea!" îmi aud perechea spunând și frica mi se prelinge pe șira spinării, nu-l pot lăsa să mă atingă și să afle.

Mai degrabă aș fi ucisă decât să-l las să afle că sunt eu!

Forțându-mă să deschid puțin ochii, îl văd pe bărbatul din fața mea stând cu picioarele de o parte și de alta a picioarelor mele, oferindu-mi șansa perfectă să-l lovesc în vintre cu piciorul liber.

Știu că probabil va durea de zece ori mai rău odată cu furia lui și s-ar putea să nu supraviețuiesc, este o încercare riscantă și una pe care trebuie s-o fac.

Adunându-mi fiecare uncie de putere rămasă, îl lovesc cu piciorul liber direct în vintre.

Asta îmi atrage un mârâit furios înainte ca mâna lui să-mi izbească fața și să mă lovească atât de tare, încât cad la pământ încă legată de scaun. Capul mi se crapă din nou de podea și de data aceasta nici măcar nu pot scânci. Simțind cum viața îmi părăsește corpul, întunericul începe încet să mă înghită.

Picioarele perechii mele se opresc în fața mea și îl aud lăsându-se pe vine lângă mine.

Stă acolo și îl aud adulmecând aerul pentru o clipă.

"Alaric, ce s-a întâmplat?" spune unul dintre oamenii săi, iar mie nu-mi mai pasă. Asta e! Nu voi scăpa de aici cu viață.

"Nu știu! Ceva e în neregulă cu ea! Duceți-o în celulă și vedeți dacă trece de noaptea asta." spune el și se ridică de pe podea. Îi aud cum încep să iasă din cameră și încerc să ascult încotro se îndreaptă înainte ca întunericul să pună stăpânire pe mine.