ACEL AER REGAL

În dimineața următoare, Daphne și-a primit uniforma de sclavă, o rochie scurtă care se oprea fix sub genunchi. S-a îmbrăcat și și-a făcut părul. Au dus-o devreme la minele de sclavi, acolo unde lucrau, în mare parte, sclavi zi și noapte, ajutând la extragerea mineralelor prețioase din pământ.

Daphne nu a văzut pe nimeni din poporul ei în timp ce mergea, doar pe cei de josnica speță din Sterling. Ce făcuse regele cu oamenii din Mercer? s-a întrebat din nou.

Când a pornit pe drumul către mine, toți ochii s-au ațintit asupra ei. Chiar și în uniformă de sclavă, ea arăta ca o feță regală. Acel aer regal și mândria o înconjurau. Mergea ca doamna care fusese educată să fie, ținuta ei urlând de regalitate. Nu o făcea intenționat. Regalitatea era în sângele ei, exact la fel ca în al regelui, chiar și pe când acesta era încă un sclav.

Dacă nu ar fi fost uniforma de sclavă, sclavii s-ar fi înclinat în fața ei când trecea, confundând-o cu o doamnă dintr-o familie privilegiată. Dar imediat ce au văzut uniforma de sclav, ura lor față de ea a devenit evidentă. O urau chiar și fără să știe că fusese odată Prințesa Daphne.

Însă, odată ajunsă la mine, sclavii au știut cine era și au tratat-o cu răutate—în special supraveghetorul sclavilor pe nume Kaelen.

„Lăsați-o să sape noul tunel singură!” le-a cuvântat Kaelen sclavilor. I-a aruncat un zâmbet malițios plin de dezgust. „Cu siguranță că poți să degajezi tu singură un nou tunel pentru minerit, nu-i așa, Priiiiințeso!?”

Toată lumea a râs de ea. Unii bărbați i-au spus târfă. Ea și-a strâns mâinile în pumni și și-a amintit că trebuia să supraviețuiască acestui loc. Trebuia să supraviețuiască.

„Da. Pot.” Ea mai evadase o dată sau de două ori din dormitorul ei pentru a-i urmări pe sclavi cum munceau. De asemenea, tatăl ei o forțase să fie martoră la sesiunile de tortură, deoarece era felul lui de a o face destul de puternică pentru a conduce într-o zi. Văzuse o mulțime de sesiuni de tortură, inclusiv…

A închis ochii pentru a alunga amintirea. Dintr-o dată, o palmă fierbinte a aterizat pe obrazul ei, iar ochii i s-au deschis brusc. Durerea s-a împrăștiat prin trup în timp ce Kaelen stătea în fața ei. A tras-o de păr atât de tare, încât ea a strigat.

„Data viitoare să-mi răspunzi cuviincios, altfel n-o să-ți placă deloc consecințele. M-am făcut clar!?” a lătrat el, având o priză fermă pe părul ei.

„Da. Domnule.” Lacrimile i-au ars ochii, dar ea a clipit, reținându-le. Nici nu încăpea în discuție să le ofere satisfacția de a o privi prăbușindu-se.

Ochii lui coborâseră pe mișcările de ridicare și coborâre ale sânilor ei. O sorbea cu o privire flămândă, iar ochii lui fixați asupra ei i-au dat fiori de repulsie. „Bine.” S-a forțat să o privească în față. „Acum, treci la treabă, târfă ce ești!”

Două ore mai târziu, o dureau brațele de la atâta săpat singură în pământ. Kaelen le-a ordonat celorlalți să n-o ajute. Ei trebuiau să lucreze la toate minele vechi și să o lase pe ea singură în cea nouă. Munca a douăzeci de sclavi era făcută de ea de una singură. Era prea mult pentru ea.

În timp ce Daphne izbea cu ciocanul pământul dur ca piatra, lacrimile au început să-i apara din nou în ochi, tot mai rapid. Îi era dor de slujnica ei personală, Sadie. Sadie a ei. Fata sclavă îi fusese slujnică de când era copil. Ea dăduse peste sesiunea de tortură a acesteia când Sadie avea doar zece ani, iar ea, Daphne, avea doisprezece.

Daphne se rugase de tatăl ei spunându-i că și-o dorea pe Sadie ca slujnică personală, dar el a refuzat-o. Tatăl ei n-a ascultat-o niciodată. Niciodată.

Și n-o ascultase niciodată nici pe mama ei pe când trăia. I-au luat luni de zile tatălui ei până când în cele din urmă i-a îndeplinit cererea, văzând că avea cu adevărat nevoie de o slujnică personală. Sadie era singura persoană apropiată de ea, la fel de apropiată cât putea fi o slujnică de o prințesă.

„Cum merge treaba pe-aici?” a intrat Kaelen din nou în tunel, pufăind în spatele ei.

„Muncesc… domnule”, i-a răspuns ea răgușit.

„În două ore n-ai făcut decât atât?” a urlat el, privind în jur. „O proastă incompetentă.” S-a holbat la toată munca ei asiduă și a înjurat-o.

Daphne nu a zis nimic, purtându-se ca o sclavă ascultătoare, și a continuat să sape, deși mușchii ei protestau la mișcări. A simțit căldură pe la spate chiar înainte ca trupul lui Kaelen să se lipească de al ei. Răsuflarea lui îi gâdila urechea. I-a dat părul peste celălalt umăr, lăsându-i gâtul gol expus înaintea lui.

„Te-ai săturat de munca de sclavă, Prințesă?” a mormăit el plin de poftă, mângâindu-i zgarda.

Corpul lui Daphne s-a rigidizat. „Lasă-mă în pace… te rog.”

Mâinile lui s-au dus pe sânii ei, și a stors-o prin rochia prea subțire. „Nu tu îmi spui ce să fac, Prințesă.”

Daphne nu putea să țipe sau să reacționeze pentru că ar fi făcut doar să sufere și mai mult. El a apucat-o de sfârcuri și le-a ciupit atât de tare încât corpul ei a zvâcnit. El a chicotit, iar ea a scâncit, sfârcurile durând-o îngrozitor.

„Pot să-ți fac șederea aici la mine mai ușoară.” Și-a frecat erecția de posteriorul ei. „Tot ce trebuie să faci este să-mi oferi pizda ta oricând o cer.”

„Sunt sclava regelui. Și eu și tu știm că nu pot s-satisface pe altcineva decât pe cine vrea și permite regele.” Făcea tot posibilul să-și ascundă repulsia.

El a continuat să se frece de ea, scoțând un mormăit gutural. „Regele nu trebuie să afle.”

Strânsoarea lui pe sânii ei devenea prea dureroasă pentru ea ca să o mai poată îndura, și lacrimi s-au revărsat din ochii ei. Și-a mușcat buza cu putere.

„Unde este sclava regelui!?” a răsunat vocea lui Bridget de afară.

Daphne a scos un oftat de ușurare când Kaelen a încetat să o mai atingă de parcă pielea ei l-ar fi ars. A rupt orice contact cu corpul ei.

„Gândește-te bine la ce ți-am spus, Prințesă. Șederea ta aici nu va fi ușoară. Mă voi asigura de asta. În plus, ar fi mai bine să fii de acord, pentru că oricum o fi, tot te voi fute.” S-a întors și a ieșit.

Daphne și-a șters lacrimile. Monstrul nu-i lăsa de ales, chiar dacă se prefăcea că o face.

„Unde e sclava regelui?” s-a auzit din nou vocea femeii.

„Vrei să spui fosta prințesă?” a tărăgănat Kaelen cuvintele.

„Da.”

Daphne a lăsat ciocanul să cadă, ușurată că va lua o pauză, chiar dacă ar fi fost doar pentru o clipă. „Sunt aici!” a strigat ea din interiorul tunelului.

„Regele așteaptă prezența ta în iatacul său. Să nu-l lași să aștepte!” a venit ordinul scurt.

Ușurarea pe care a simțit-o a dispărut imediat. Daphne s-a întrebat dacă nu cumva sărea din apă clocotită în ulei încins.

Daphne a intrat în încăperea regelui pentru a-l găsi complet pregătit și și-a dat seama că avea să meargă la curte.

„M-ai chemat, Stăpâne”, a salutat ea.

El s-a holbat la ea cu nemulțumire, evaluându-i hainele pline de mizerie și mâinile chiar mai murdare. Privirea lui a zăbovit pe obrazul ei, iar Daphne a știut că probabil văzuse semnul roșu de la palma pe care i-o trăsese Kaelen.

S-a întors de la ea. „Lăsați-ne”, a ordonat el slujitorilor, inclusiv lui Cedric. Cu toții s-au înclinat și au plecat. El și-a reluat îmbrăcatul. „Ieși și împrospătează-te, Daphne. Mergem la curte. Să nu-ți ia mai mult de cinci minute”, i-a ordonat.

„La curte?” Teroarea i-a întors pe dos stomacul lui Daphne. Sclavii mergeau la curte doar din motive greșite. Iar sclava regelui mergea la curte doar pentru…

„Astăzi este prezentarea ta în calitate de sclavă a regelui.” I-a confirmat temerile prin acele cuvinte ascuțite.

Stomacul i-a picat în vine, iar chipul i s-a prăbușit. Ziua ei tocmai trecuse de la rău la mai rău. Ar fi vrut să se roage cu disperare de el că nu voia să fie „prezentată”—că voia să fie scutită de la prezentare. Dar știa că nu și-ar face decât să-și irosească timpul și ar fi cerut o pedeapsă cu gura ei.

Daphne s-a grăbit spre camera sa în timp ce lacrimile îi cădeau din ochi. Se întreba câte familii privilegiate din toată țara aveau să vină.

Câți regi ar fi venit să i se „prezinte”?

Câți regi ar fi făcut sex cu ea astăzi?