Să muncesc 14 ore la rând într-un restaurant era și așa destul de greu, dar să fac asta în timp ce fiica mea era bolnavă amenința să-mi smulgă inima din piept.

Pe lângă grija comenzilor care curgeau fără oprire și febra fiicei mele, trebuia să evit și mâinile băgărețe ale șefului meu.

"Doar un minut, Piper," a spus el, strecurându-se lângă mine. Înainte să pot scăpa, și-a pus mâna pe fundul meu. "Trebuie să inspectez asta."

Ochii lui erau ațintiți pe mâncare, dar mâna lui îmi strângea posteriorul.

Am răbufnit: "Ia-ți mâna, Șefule. Că de nu, jur că îți torn farfuriile astea direct în cap."

A rânjit de parcă îl amuzam. "N-ai îndrăzni."

Avea dreptate, și uram asta.

Actuala economie din Regatul Vârcolacilor era proastă pentru toată lumea. Atât de mulți oameni ajunseseră pe străzi, incapabili să se întrețină.

Fără acest loc de muncă, cel mai probabil aș fi fost și eu acolo, printre ei. Ca mamă singură.

Șeful s-a întors spre mine. Și-a strecurat mâna liberă în jurul taliei mele și m-a tras spre el într-o parodie de îmbrățișare. S-a folosit de apropiere pentru a se holba deschis la decolteul cămășii mele.

"Trebuie să duc mâncarea." Am înghițit în sec pentru a potoli bila care îmi urca în gât. "Clienții așteaptă."

"Să aștepte." Șeful și-a lins buzele. Respirația lui mirosea a țigări.

Mi-am întors capul. "O să primim reclamații."

S-a aplecat spre mine, și-a lipit nasul de partea laterală a gâtului meu și a inspirat.

Abia am reușit să reprim un fior de repulsie. Mi s-a întors stomacul pe dos.

În lateralul meu, cineva a râs. O chelneriță mai în vârstă a apucat un sul de prosoape de hârtie de pe raftul de sus.

"N-ar trebui să te opui, scumpete," a spus ea. "Toată lumea știe că nu ai un bărbat acasă. Doar dacă..." A râs din nou, zgomotos și crud. "Sperai să fii aleasă drept Regina Selecției?"

Recent, familia regală a anunțat că selectează potențiale mirese pentru trei prințuri. Cu actualizări difuzate regulat la știri, oamenii dădeau năvală să privească televizoarele atârnate în restaurantul nostru.

Din câte îmi dădeam seama, toată lumea era investită în Jocul de Alegere a Lunei – în afară de mine.

Șeful a râs și el. Câțiva stropi de salivă m-au lovit pe obraz. "Visezi cu ochii deschiși dacă tu crezi că ai vreo șansă, făr-de-lup." M-a smucit brutal pe spate, ca să se poată freca de curba posteriorului meu.

Zvâcnirea de interes din pantalonii lui aproape m-a făcut să vomit.

A întins brațele pe lângă mine, prinzând marginile rafturilor din stânga și din dreapta, și m-a încolțit.

"Îți dau trei zile să te decizi, Piper. Ori vii la mine diseară, ori ești concediată."

Refuzul stătea pregătit pe vârful limbii mele. Dar el nu terminase.

"Facturile medicale ale fiicei tale nu trebuie plătite săptămâna viitoare? Ce tragic ar fi să nu ți le mai poți permite." A zâmbit în timp ce vorbea, bucurându-se de propria-i cruzime.

Mi-a pierit tot sângele din obraji. Fiica mea, Elva, contractase recent pneumonie de vârcolac. Aveam nevoie de bani pentru tratamentele și medicamentele ei. Încă nu se recuperase.

Apoi, șeful s-a îndepărtat de mine, lăsându-mă năucită.

Restul turei a fost în ceață.

După muncă, m-am întors acasă la micul meu apartament cu două dormitoare.

Colega mea de apartament și cea mai bună prietenă, Anna, stătea în tocul ușii dormitorului pe care îl împărțeam cu Elva.

"Cum se simte?" am întrebat. Anna stătea cu Elva pentru mine în timp ce eu eram la muncă.

"A avut o febră ușoară, dar tocmai i-a scăzut," a spus Anna.

"E bine acum?" Nu am reușit să-mi ascund îngrijorarea din voce.

"Este."

M-am lăsat să alunec pe marginea blatului de bucătărie. Epuizarea îmi trăgea de mușchi.

"S-a întâmplat ceva la muncă?" a întrebat Anna. Îmi era prietenă de multă vreme, așa că probabil știa deja răspunsul doar privindu-mă.

Nu voiam s-o îngrijorez, așa că am păstrat explicația vagă. "Șeful s-a purtat ciudat din nou. Dar nu e nimic ce nu pot gestiona."

"Ticălosul ăla," a înurat Anna. Mă citise ca pe o carte deschisă. "N-ar trebui să ai de-a face cu comportamentul lui. La naiba, n-ar trebui să fii tratată așa deloc!"

"Anna..."

"Nu, Piper. M-am săturat de asta. Ai fost o elevă de top la Academia Regală. Asta trebuie să însemne ceva."

Însemnase ceva odată, cu mult timp în urmă.

"Aceea nu mai sunt eu." Acum eram doar o femeie singură, făr-de-lup, care încerca să se întrețină pe ea și pe copilul ei.

Am oftat.

Anna și-a încrucișat brațele. "Asta e vina surorii tale. N-ar fi trebuit niciodată să te sacrifici pentru drogata aia și pentru bebelușul ei abandonat. Și fostul tău iubit... Piper, te întâlneai cu un nobil!"

Nu am nevoie să mi se reamintească că Elva nu este fiica mea biologică. În inima mea, este. Și nu sacrific nimic pentru ea; merită totul.

Asta era o discuție familiară între mine și Anna. Știam că este bine intenționată, așa că nu m-am înfuriat niciodată. Mă simțeam doar mai obosită – epuizată până la oase.

Am încercat să zâmbesc, dar a fost un zâmbet amar. "Uiți că a existat întotdeauna o diferență de clasă insurmontabilă între el și mine, chiar și înainte de sacrificiul meu. Și odată ce mi-am pierdut lupul... Prăpastia a devenit pur și simplu prea mare."

Când ne-am despărțit, Anna s-a dus să aprindă televizorul, în timp ce eu am verificat-o rapid pe Elva.

Micuța mea dragă dormea adânc. I-am învelit păturițele mai strâns pe lângă corp. După ce i-am privit respirația regulată pentru un moment, am ieșit în liniște din cameră.

În sufragerie, Anna dăduse drumul la știrile de seară. Textul care rula în partea de jos a ecranului scria: Selecția Lunei: Ultimele Noutăți!

Orice femeie putea fi luată în considerare, de la prințesă la țărăncuță, dar numai trei se vor căsători cu prinții. Dintre acele trei, doar una va deveni Regină.

Privindu-mă, Anna a ținut telecomanda ridicată, gata să schimbe canalele. Știam că era încântată de selecție. Toată lumea din întregul regat era.

Poate aș fi fost și eu, dacă mi-aș mai fi dat vreodată voie să visez. Dar cine avea timp de visuri când viața era așa cum era: muncă și somn și muncă și facturi.

Nu aveam loc pentru visuri în viața mea. Puteam doar să mă concentrez pe supraviețuire.

Anna dăduse volumul încet, ca să n-o trezească pe Elva. Când prezentatorii vorbeau, auzeam doar cam un cuvânt din patru.

"Cei trei prinți... selecție... prima apariție publică..."

"Mă întrebam cum vor face asta, de vreme ce selecția se presupune a fi un spectacol public," a spus Anna. "M-am gândit pentru o vreme că ar putea ascunde prinții în spatele unei cortine sau așa ceva."

Familia regală era renumită pentru intimitatea ei. Doar fețele Regelui și Reginei erau cunoscute, și asta doar pentru că se aflau pe toți banii noștri.

"Piper," a tras Anna aer în piept. A arătat spre ecran, care afișa noi imagini cu prinții făcând cu mâna unei mulțimi. "Oare nu este...?"

Am văzut ceea ce a văzut și ea, și nu-mi venea să-mi cred ochilor. Inima mea știa însă adevărul, tresărind brusc, de parcă voia să-mi sară direct din piept.

Cunoșteam acel zâmbet.

Chiar acolo pe ecran...

Prințul acela din rând...

Acela era fostul meu iubit.

Nicholas.