Mâinile lui sunt în părul ei, buzele lui pe gâtul ei, în timp ce corpul lui se mișcă lipit de al ei. O atinge, atinge o femeie care nu eram eu. Ea îi geme numele și se bucură de asta mult mai mult decât ar trebui. El știe că eu privesc; știe că mă doare. Asta este exact ceea ce vrea; vrea să mă vadă suferind. Vrea să-mi arate că este în stare de absolut orice pentru a-mi frânge inima, și exact asta face încă din ziua în care m-a răpit și m-a adus în acest loc bolnav.

Simt lacrima rostogolindu-se pe față; nu pot face absolut nimic. Sunt legată de acest scaun; nu pot pleca, indiferent cât de mult mi-aș dori.

Nu vreau să văd asta; nu vreau să-l văd cu ea. Mă împing în scaun, iar acesta scoate un scârțâit ascuțit pe podeaua de lemn.

El îmi prinde privirea, și simt cum bătăile inimii mi se accelerează.

Perechea mea. Mă privește cu ochii lui de un albastru adânc de ocean, ochii la care am visat; îi urăsc. Îl urăsc pe el. Îl urăsc pentru că m-a smuls din căminul meu; îl urăsc pentru că mă torturează, dar, mai presus de toate, urăsc cât de mult mi-l doresc în continuare, după tot ce mi-a făcut.

. . . . . . . . .

*Cu o săptămână înaintea zilei de azi*

Mă trezesc tresărind. Corpul îmi este scăldat în transpirație, iar inima îmi bate cu putere de parcă tocmai aș fi alergat la un maraton. Este a doua oară săptămâna aceasta când am același coșmar. Nu înțeleg ce se întâmplă cu mine, dar simt încontinuu că cineva mă urmărește. S-ar putea ca aceste coșmaruri să fie cauza? Bărbatul din acele vise, el este singurul motiv pentru care vreau să retrăiesc aceste coșmaruri din nou și din nou.

Nu i-am văzut niciodată fața în niciunul dintre aceste vise, dar îi văd mereu ochii de un albastru intens, și asta este tot ce am nevoie să știu ca să-mi dau seama că este el. Ochii aceia, cumva au reușit să mă bântuie deși știu că bărbatul din visele mele nici măcar nu există în viața reală.

Aș putea da vina pe faptul că am fost extrem de stresată în ultima vreme din cauza dispariției Isabellei, cumnata fratelui meu. Frații mei și perechile lor, împreună cu haitele, plecaseră fără mine.

Asta se întâmplă când ești binecuvântată cu o familie protectoare; nu te lasă niciodată să te apropii de nimic din ce strigă a pericol.

E singurătate aici; îmi e dor de frații mei și de perechile lor. Mi-aș dori să nu fie atât de exagerat de protectori. Mi-am ascultat cumnatele plângându-se de comportamentul lor protector față de ele, dar imaginați-vă cum era să ai trei frați care toți te tratau ca pe un copil. De ce nu puteau să vadă că acum eram o femeie în toată firea? Puteam să am grijă de mine; nu aveam nevoie de ajutorul lor pentru asta.

Dar în ciuda numărului de dăți în care le-am vorbit despre asta, ei încă mă țin ascunsă în palatul nostru, departe de orice rău, departe de pericol, departe de toată distracția.

Îmi arunc niște apă pe față și îmi prind părul lung într-un coc.

Mă holbez la cearcănele întunecate din jurul ochilor și știu că totul este din cauza acelui vis. Sentimentele pe care le simt pentru străinul cu ochi albaștri mă alarmează puțin. Nu-l cunosc, nu l-am întâlnit niciodată și, după cum am spus, el nu există. Deci de ce mă simt așa din cauza unui vis? De ce simt că se uită la mine chiar în acest moment?

Clatin din cap și ies din cameră. Trebuia să nu mai las aceste vise să mă afecteze atât de tare. Îi zăresc pe părinții mei la masa din sufragerie și li mă alătur la micul dejun.

"Încă ai probleme cu somnul, Maya?" mă întreabă mama. "Ochii tăi sunt extrem de întunecați. Ar trebui să-i cer doctorului niște pastile ca să te ajute?"

Clatin imediat din cap, "Sunt bine, mamă. Cred că sunt doar îngrijorată pentru Isabella. Sper ca familia noastră să o poată ajuta înainte să pățească vreun rău."

Tatăl meu dă din cap aprobator, "știi că frații tăi sunt mai mult decât capabili să-și facă treaba. Ea va fi bine, fii pe pace."

Dau din cap, "Ar fi în regulă dacă aș merge azi la o alergare în pădure?" întreb. "M-am săturat să stau în casă toată ziua, Austin s-a asigurat deja să nu-i urmez. Nu am nimic de făcut. Nu voi sta mult; mă voi întoarce într-o oră sau două." îi implor.

Mama îi aruncă tatălui meu o privire îngrijorată, iar în cele din urmă, amândoi dau din cap, ajungând la concluzia că o simplă alergare nu mă va ucide.

Zâmbesc larg, "vă mulțumesc!"

Nu pierd timpul și mă schimb într-o pereche de blugi și un top scurt alb înainte să-mi înșfac pantofii de alergat.

În clipa în care picioarele mele ating pădurea, inspir o cantitate uriașă de aer. Asta este exact ce am nevoie pentru a-mi ține mintea departe de gândurile despre acel străin.

Închid ochii pentru câteva secunde înainte de a-i deschide din nou și a porni în goană prin pădure. Lupoaica mea este gata să se elibereze, chiar și ea își dorește o șansă la distracție. Dar ceva legat de ea pare puțin în neregulă azi. Ceva o deranjează și nu reușesc să-mi dau seama ce.

Și exact atunci îl simt, sentimentul pe care l-am tot avut în fiecare noapte, ca și cum cineva mă urmărește. De data aceasta se simte de parcă cineva mă urmărește pas cu pas. Să fie doar în mintea mea?

Mă opresc din alergat și arunc o privire în jur. Eram deja adânc în pădure. Dar tot cunoșteam bine zona aceasta, fusesem aici de multe ori deja cu frații mei. Austin și James ne aduceau pe mine și pe Lucas aici încă de când eram copii. Era un râu la doar câteva minute distanță și deja îi auzeam susurul tocmai de aici.

Mă întorc spre stânga când aud un zgomot. Cu siguranță este cineva aici; nu mai este doar în mintea mea.

"Cine ești?" șoptesc. Pot simți că viața mea este în pericol, deși nu pot vedea pe nimeni în fața mea; cumva știu că persoana este undeva prin preajmă și încă mă privește. E mult mai aproape azi, atât de aproape încât simțurile mele sunt complet treze.

"Știu că ești aici," spun mai tare de data asta. "Ce vrei de la mine?"

Se aude un foșnet și știu că persoana este gata să se dezvăluie.

Cu toate astea, nu sunt pregătită pentru bărbatul care mi se arată în clipa următoare. Este superb. Cel mai frumos bărbat pe care mi-am ațintit vreodată privirea, și asta spune multe, având în vedere că am fost înconjurată de bărbați superbi toată viața.

Și apoi văd singurul lucru care mă bântuie de ceva timp încoace . . . Acei ochi de un albastru adânc de ocean. Este exact nuanța din visul meu. Nu cred că am văzut vreodată o nuanță de albastru mai frumoasă decât asta.

Nu aveam cum să-l fi visat înainte de a-l cunoaște, nu-i așa? Era absurd.

În câteva secunde este în fața mea.

Cum de s-a mișcat atât de repede? Simțeam că era un vârcolac, dar viteza lui incredibilă spunea altceva.

Un hibrid?

Este atât de aproape încât îi pot simți mirosul pretutindeni. Emană o aură care mă face să vreau să-mi desfac picioarele și să-i ofer acces la cea mai sensibilă parte a mea. Mă simt stânjenită de gândurile mele murdare, dar parcă nu mă pot abține să nu le am în preajma lui.

"Ești frumoasă,"

Obrajii mi se înroșesc când îmi dau seama că am spus asta cu voce tare. El ridică o sprânceană și își înclină capul într-o parte.

"Numele tău este Maya, corect?" întreabă el.

Chiar și vocea îi este frumoasă. Îmi înmoaie genunchii și trebuie să mă țin de copacul din spatele meu pentru sprijin.

Ceva nu e în regulă aici, totuși; îmi scapă ceva uriaș, nu-i așa? Nu acord atenție esențialului.

Și deodată, știu ce este. De unde îmi știe numele? Nu i-am menționat numele meu înainte și sunt sigură că nu l-am mai întâlnit niciodată în viața mea . . . Cu excepția viselor mele, desigur.

"Ne cunoaștem de undeva?"

Mă ignoră și se apleacă mai aproape; este atât de aproape încât simt că o să leșin.

"Fratele tău este Austin?" mârâie el.

Cumva simt că aceasta nu este o întâlnire întâmplătoare. Pare a fi regizată, planificată. Este unul dintre dușmanii fratelui meu?

De ce tot nu simt nicio urmă de frică? Corpul meu încă se zvârcolește de dorință. Poate că îl vreau, dar nu sunt proastă, fac un pas în spate doar ca să fiu în siguranță.

"D-de unde îl cunoști pe fratele meu?" mă bâlbâi. Aproape toată lumea din lumea supranaturală știa cine era fratele meu, dar el nu arăta ca unul dintre aliații noștri.

"Vii cu mine, Maya, " anunță el brusc.

"Despre ce vorbești?"

Fac o încercare de a mă mai îndepărta puțin de el, dar nu am timp să mă pregătesc, deoarece mă apucă de talie cu o mână și o folosește pe cealaltă pentru a-mi acoperi nasul cu o cârpă. Fac ochii mari și încerc să mă lupt cu el, dar știu că este deja prea târziu. Ochii mei deja se închid, iar ultimul lucru pe care îl văd este privirea de triumf din ochii lui, înainte ca totul să devină complet negru.