Vanessa și-a azvârlit poșeta plic împânzită cu cristale pe canapea fără să stea pe gânduri. Nu-i păsa dacă se crăpa, dacă pietrele se împrăștiau pe podea. Las’ să se împrăștie. S-a îndreptat furtunos spre bar, a înșfăcat o sticlă de șampanie, a umplut un pahar pe jumătate și l-a dat peste cap dintr-o singură înghițitură furioasă.

„La naiba!” a scuipat ea printre dinți, trântind paharul pe tejghea.