Ne oprim brusc, determinându-mă să-mi pierd ușor echilibrul pe scaun. Cassian rămâne tăcut și nu pare dispus să rupă liniștea. Vizitiul deschide portiera trăsurii și el coboară primul, fără ca măcar să se deranjeze să mă ajute sau să mă însoțească. Merge cu câțiva pași înainte, iar eu sunt forțată să-mi grăbesc pasul pe aceste instrumente de tortură numite tocuri. Totuși, rămân cu câțiva pași în u