Cu siguranță am mintea încețoșată, pentru că știu că nu am auzit-o bine. Sugera că sunt însărcinată, ceea ce nu e posibil, nu-i așa? Chiar dacă ar fi fost cazul, având în vedere toată tortura prin care am trecut, nu ar fi trebuit să fi pierdut deja sarcina?

Atârnam neputincioasă în timp ce ea încerca să-mi susțină greutatea. Îmi epuizasem puterile când încercasem să lupt cu renegații. Nu mai aveam strop de energie în mine și simțeam cum corpul începe să-mi cedeze.

— Te... te înșeli, îi spun eu obosită.

La naiba. Eram atât de obosită și aveam dureri atât de mari. Voiam ca totul să se termine. Voiam ca durerea să înceteze. Îmi doream întunericul binecuvântat în care dispăream atunci când îmi pierdeam cunoștința.

— Rămâi cu mine, spune ea în schimb. Cum te numești?

Pericolul străinilor, nu? Dar, în acest caz, ea îmi salvase viața, așa că e un aspect irelevant. În plus, nu mai aveam pe nimeni altcineva, iar ea părea să mă ajute. Ce se putea întâmpla mai rău de atât?

— S-Sadie, am îngăimat eu într-un final cuvântul.

Zeițo, de ce durea totul atât de tare?

— Cum am spus, trebuie să te duc la o tămăduitoare. Te rog, încearcă să rămâi trează, m-a implorat ea aproape.

— Nu pot... Sunt atât de obosită. Vreau doar să dorm, șoptesc în timp ce continuăm să mergem spre Zeița știe unde.

— Gândește-te la copilul tău.

Iar începe cu chestia asta cu copilul. Nu eram însărcinată. Cred că aș fi știut dacă eram. Oare era doar modul ei de a încerca să mă facă să lupt în continuare? Mă îndoiesc că va funcționa, pentru că știam că nu există niciun copil.

Vreau să-i spun asta, dar vederea mi se încețoșează și mă ia amețeala. La scurt timp după aceea, totul în jurul meu se estompează și cad în întunericul la care tânjeam atât de mult.

***

Când deschid din nou ochii, mă aflu în ceea ce nu pot descrie decât ca fiind o colibă.

— Unde sunt? întreb o femeie bătrână care stătea lângă mine.

Vocea îmi este împleticită și mă simt deconectată de realitate. Totul în jurul meu se învârtea și aveam o durere de cap cumplită, mama tuturor durerilor de cap.

Fata care mă salvase nu era nicăieri. Asta m-a panicat puțin. Nu o cunoșteam, dar ea mă salvase. Ea e mai bună decât femeia asta.

— Ești în siguranță, copilo. Nu-ți face griji, mă liniștește ea, aproape ca și cum mi-ar fi putut simți anxietatea.

Mă las pe spate pe patul micuț. Salteaua era subțire, dar era mai bine decât să dorm pe pământul naibii de tare. Am încercat să respir printre dureri. Coastele mele blestemate dureau al naibii de tare.

— Din ce haită ești? Poate te putem duce la ei.

Ochii mi se deschid brusc. Dau din cap cu fervoare, ignorând durerea care îmi străpunge coloana nenorocită.

— Fără haită, șoptesc printre dureri. Alungată.

Nu știam cine era ea. Eu nu mă transformasem încă, dar îmi puteam da seama că nu era om. Doar că nu știam ce anume era.

Ea a dat din cap înțelegătoare. Există specii diferite și toți funcționăm diferit, dar exilul însemna același lucru pentru noi toți.

Dacă aș fi fost în toate mințile, aș fi întrebat-o de ce este înțelegătoare. De ce părea dispusă să ajute o lupoaică alungată, având în vedere că lupii alungați erau niște paria. Totuși, nu eram în toate mințile. Și eram doar recunoscătoare că sunt în siguranță. Cel puțin așa speram.

— Dormi, copila mea, îmi spune ea pe un ton blând, ținându-mă de mână. Raven și cu mine vom avea grijă de tine.

Simt o putere revărsându-se asupra mea, iar ochii mi se închid de la sine.

***

Intru și ies din starea de inconștiență de mai multe ori. Uneori totul este binecuvântat, alteori durerea este zdrobitoare și pot auzi sunetele țipetelor mele răsunând în mica încăpere.

Chipul bătrânei și al lui Raven, fata care m-a salvat, îmi apar în față. Uneori se uită doar îngrijorate la mine, alteori murmură cuvinte care nu au sens pentru mine. De multe ori încerc să vorbesc, dar niciun cuvânt nu-mi părăsește gura. În plus, de obicei adorm la loc în câteva minute.

— Crezi că va supraviețui? Vocea lui Raven plutește prin starea mea de inconștiență.

Exista o șansă să nu supraviețuiesc? Eram atât de grav rănită încât credeau că nu voi scăpa? Gândul mă îngrozește, dar, în același timp, nu o face.

Nu aveam pe nimeni. Nimănui nu i-ar păsa dacă aș muri sau aș trăi. Nu conta și, în plus, chiar dacă supraviețuiam, la cine m-aș fi întors? Pentru cine merita să trăiesc?

— Sincer, nu știu. Vocea bătrânei era plină de îngrijorare. Pe lângă răni, a fost pompată cu argint și omag. E inevitabil să aibă niște efecte secundare oribile, având în vedere că substanțele au fost în sistemul ei o vreme.

— Și eu sunt surprinsă de asta, și de faptul că bebelușul a supraviețuit.

Iar încep cu menționarea unui bebeluș. De ce tot vorbesc despre un bebeluș?

— Ce crezi că s a întâmplat cu ea? Crezi că a fost ținută în captivitate? întreabă Raven după o vreme.

Nu apuc să aud ce spune bătrâna, pentru că, în scurt timp, cad într-un alt somn adânc.

***

Următoarea dată când m-am trezit, afară era întuneric.

Mă simțeam groaznic, dar nu mai aveam dureri la fel de mari ca dățile trecute. De fapt, mă simțeam mai bine și mai odihnită. Nu-mi mai simțeam capul plin de plumb, iar durerile și junghiurile dispăruseră cu totul.

— Te-ai trezit. Vocea ei mă atrage în direcția sa.

Acum, că nu mai deliram, puteam să o văd clar. Spre deosebire de numele ei (Raven - Corb), părul ei era roșu ca focul și era absolut superbă. Avea câțiva pistrui pe față, dar asta o făcea și mai frumoasă. Ochii ei verzi și strălucitori luceau în timp ce se uita la mine, iar buzele în formă de arc erau curbate într-un zâmbet blând.

— Da, îi spun cu o voce răgușită în timp ce mă chinui să mă ridic în capul oaselor.

Ea vede asta și se grăbește să mă ajute.

— Pot să-ți aduc ceva? mă întreabă odată ce sunt așezată într-o poziție verticală.

Dau din cap. — Apă, te rog.

Toarnă puțină într-un pahar și mi-l înmânează, chiar în momentul în care ușa se deschide și intră bătrâna.

O scrutez. Văd ceea ce nu am putut vedea când am ajuns prima dată. Bănuiesc că are șaptezeci sau optzeci de ani. Încă arăta bine, chiar și la bătrânețe. Ceea ce îmi atrage atenția, totuși, este părul ei alb nenatural. Nu seamănă cu nimic din ce am mai văzut vreodată.

— Mă bucur așa de mult că te-ai trezit, draga mea, îmi spune ea chiar înainte de a mă săruta pe obraz.

Mi se pare ciudat, dar nu spun nimic. În schimb, iau doar o gură de apă în timp ce studiez coliba și pe cele două femei care mi-au salvat viața.

O tăcere stânjenitoare se așterne în încăpere în timp ce eu mă concentrez asupra apei, iar cele două femei se holbează la mine ca la un specimen.

Nervoasă, pun paharul jos. Eram pe punctul de a-mi trece mâna prin păr (lucru pe care îl fac din obișnuință când sunt nervoasă sau într-o situație jenantă) când mi-am amintit că nu mai aveam părul lung. Alec mă rânsese pe cap. Eram complet cheală.

Ochii mi se umplu de lacrimi. Nu eram vanitoasă, dar îmi iubeam foarte mult părul negru. Mi se rupsese inima în bucăți când am văzut șuvițele negre zăcând pe podeaua murdară după ce m-a ras. A fost și mai sfâșietor să privesc cum dădea foc grămezii.

— Nu-ți face griji, draga mea, va crește la loc, spune femeia de parcă mi-ar putea citi gândurile.

Dau din cap, dar știu că nu va mai fi la fel. Probabil că îmi va lua ani de zile să ajung la lungimea de până la șale pe care o aveam.

— Eu sunt Beth, apropo, se prezintă ea.

— Iar eu sunt Raven.

Probabil că nu știa că eu știam deja asta.

— Eu sunt Sadie, le spun. Vă mulțumesc mult că m-ați ajutat. Probabil aș fi fost moartă dacă nu erați voi.

Era purul adevăr. Pun pariu că pe asta conta Alec când m-a alungat bastardul.

— Nu-i nicio problemă, spune Beth. Am fost bucuroase să te ajutăm și suntem și mai bucuroase să te anunțăm că tu și bebelușul tău veți fi bine. Nu eram sigure de asta la început, dacă e să fim sincere.

Sprâncenele mi se încruntă. — Raven a menționat același lucru când m-a salvat de acei renegați. Nu înțeleg. Despre ce bebeluș vorbiți?

Se uită una la alta înainte de a se întoarce spre mine.

— Nu știai? m-a întrebat Beth.

Dau din cap, confuză.

— Puterile mele îmi permit să simt când o femeie este însărcinată, începe Raven. Ești însărcinată, Sadie.

Voiam să neg, dar unele vrăjitoare au într-adevăr astfel de puteri. De aceea majoritatea speciilor supranaturale merg la ele, pentru că testele de sarcină umane normale nu funcționează pe noi.

Mă holbez la ea, complet șocată.

— Bastard-nenorocit-cu-super-spermă-a-dracului, am înjurat cu furie.

La naiba! De parcă nu era de ajuns că îl uram pe bastard, acum eram însărcinată cu copilul lui. Ce naiba aveam să fac?