Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este că mă holbam la podea.

Linoleumul ăla gol, pătat. O pată ștearsă lângă plintă. Umbra propriului meu genunchi sărind pe loc. Continuam să o privesc de parcă ritmul m-ar putea hipnotiza să nu mai simt nimic deloc.

Acum, e o mână pe umărul meu. Blândă. Grijulie. De parcă cine e știe mai bine decât să mă sperie.

Ochii mi se deschid brusc oricum.

Mă ridic repede