Natalia:

— Mamă, tu realizezi că mă mărit cu un bărbat în baza unui contract? am întrebat, privindu-mi mama care tocmai îmi înmânase hârtia sosită prin avocatul individului. Idiotul nici măcar nu se obosise să apară pentru a semna alături de mine. Îl semnase pe al lui și îl trimisese ca eu să-l „citesc” și să-l „semnez” înainte de a veni.

— Natalia, oricum nu e ca și cum ți-ai fi dorit o nuntă, a argumentat mama, încercând să mă convingă că totul e în regulă.

— Nici măcar nu pot avea una, mamă.

— Atunci nu văd care este problema, Natalia...

— Mamă, omul este miliardar, nu ți se pare puțin ciudat că nu vrea o nuntă extravagantă, unde paparazzi să roiască peste tot? am ridicat mâna, confuză. Mama a ridicat din umeri, iar eu am oftat, masându-mi rădăcina nasului. M-am uitat la hârtia care stătea pe comoda mea de douăzeci de minute, în timp ce dezbăteam dacă să o semnez sau nu. Nu mai era cale de întoarcere, știam asta sigur.

— Natalia, omul este cea mai bună partidă pe care ai putea-o găsi. I-ai văzut poza...

— Asta e tot ce am văzut la el; nu știu nimic despre el. Cine este, cum este, cum arată în realitate... am spus privindu-mi mama, care a tras adânc aer în piept, încercând să se calmeze. Mama bărbatului o sunase pe a mea și organizaseră totul, iar următorul lucru pe care l-am știut a fost că mă mărit, indiferent dacă îmi plăcea sau nu.

— Natalia, nu mai e nicio scăpare din asta acum...

— Mamă, nu mi-am dorit niciodată să fac asta, și tu, și eu știm că aveam propriile mele ambiții...

— Dar tatăl tău nu mai vrea să-ți poarte povara, a spus mama privindu-mă în ochi. Îi are și pe frații tăi mai mici de crescut, nu te mai poate susține pe tine și cheltuielile tale, ca să nu mai vorbim de puterea ta.

— Mamă, faptul că sunt o mânuitoare a elementelor nu a făcut niciun rău nimănui dintre voi. Voi sunteți cei care m-ați tratat ca pe cineva care trebuie ascuns...

— Și nu ești? m-a întrebat mama, întrerupându-mă. Nu putem organiza întâlniri cu tine în casă de teamă că vreun monstru ți-ar detecta prezența, ca să nu mai vorbim de faptul că ne-am săturat de...

— O să semnez naibii hârtia, am spus oprind-o pe mama înainte să spună cuvinte și mai aspre. Faptul că mă învinovățeau pentru că m-am născut așa cum eram mă durea mult mai mult decât puteam recunoaște. Ajunsesem în punctul în care tata mă lovea dacă îmi pierdeam controlul asupra puterii pentru că o țineam în frâu prea mult timp; încă mai cred că a trimis câțiva monștri după mine intenționat, ca să scape de mine.

M-am uitat urât la hârtia de pe comodă înainte de a o semna fără să mă obosesc să o citesc a treia oară, nu că aș fi avut nevoie oricum. Am plecat cu avocatul spre orice gaură de iad mă ducea, căci, din punctul meu de vedere, acolo locuia „soțul” meu.

M-am uitat la mama, care mi-a zâmbit și a dat din cap.

— Ei bine, atunci, hai să te pregătim, nu-i așa?

*******************

Pregătirea mea nu a durat mult, deoarece purtam practic o rochie albă normală, până la genunchi, și pantofi fără toc.

Mare mireasă, ce să spun.

Da, era adevărat că nu intenționasem niciodată să fac o nuntă, din moment ce nu puteam avea una, dar nu m-am așteptat niciodată să mă mărit cu un bărbat printr-o hârtie, nici nu m-am așteptat să merg la casa lui purtând o rochie normală, fără să-l fi întâlnit măcar o dată.

Am intrat în conac cu avocatul mergând în fața mea. M-am uitat la tabloul unei femei; era frumoasă, cu un zâmbet luminos pe față, iar ochii îi străluceau de fericire.

— Cine este ea? am întrebat, zâmbind. Curiozitatea m-a învins, dar femeia părea adorabilă, iar faptul că avea poza pe perete chiar în fața ușii de la intrare însemna că era cineva important. Avocatul a înghețat o secundă, privind portretul înainte ca ochii să i se împietrească atunci când s-a uitat la mine.

— Luna noastră, a fost răspunsul său simplu, înainte de a intra mai adânc în casă, cu mine urmându-l îndeaproape ca să nu mă rătăcesc. Nu părea că vine cineva să ne întâmpine oricum și, pentru asta, nu m-am obosit să aștept.

— Alfa, l-am auzit pe avocat spunând înainte de a da din cap spre mine. Ochii mei s-au întâlnit cu cei mai superbi ochi de un verde smarald pe care i-am văzut vreodată. Bărbatul nu purta cămașă, la fel ca majoritatea bărbaților din casă. Totuși, privirea i s-a înăsprit când a întâlnit-o pe a mea, albastră, și m-am tensionat temându-mă de reacția lui. Carisma lui putea fi simțită în încăpere, toți încordându-se când ochii lui i-au întâlnit pe ai mei.

Nu m-am putut abține să nu mă holbez la abdomenul și brațele lui tonifiate. Bărbatul era o priveliște pentru ochii obosiți, trebuia să recunosc asta.

A dat din cap, concediind oamenii care erau lângă el, înainte de a se uita la mine. Ochii lui, care m-au măsurat de sus până jos, m-au făcut să mă simt oarecum inconfortabil.

— Bun venit, doamnă Knight.

— Realizezi că am un nume, am afirmat, încrucișându-mi brațele la piept.

— Și, dacă n-ai observat încă, nu prea îmi pasă.

A așteptat să răspund, dar am dat simplu din cap, așteptând să continue.

— Sunt Blake. Cred că l-ai cunoscut deja pe Mason.

— Avocatul tău, am spus, oprindu-l.

— Este cel mai bun prieten al meu, nu avocatul meu. Avocatul meu nu s-ar duce să-mi aducă „soția”, și-a dat el ochii peste cap, iar eu am încuviințat, trăgând adânc aer în piept. Servitoarele îți vor arăta camera ta; nu cred că te așteptai să împărțim o cameră, darămite un pat.

— E nevoie să întreb de ce m-ai adus aici, pentru început? Deoarece pare că nu ești nici măcar interesat să te căsătorești, nu ai avut îndrăzneala să vii să mă iei personal. De ce te-ai mai complicat? am întrebat calmă.

— Crezi sau nu, nu vreau să te am ca soție, totuși, căsătoria noastră rezolvă câteva chestiuni nerezolvate în niște parteneriate pe care le am cu tatăl tău...

— Prin urmare, căsătoria noastră nu este nimic altceva decât o afacere.

— Mai mult sau mai puțin, a spus el, ținându-și ochii pe ai mei. Corpul lui îl domina pe al meu pe măsură ce se apropia și a fost nevoie de tot efortul meu să nu folosesc vântul în avantajul meu pentru a-l împinge. Colonul lui puternic mi-a lovit nările aproape instantaneu.

— Alfa, a spus un bărbat la bustul gol, intrând în cameră. Ochii lui privau în jos, spre picioare, evitând să se uite la Blake.

— Ce este, Ryan?

— Avem o mică problemă.