Janeen îmi acordă un moment de tandrețe, întorcându-mă cu fața la ea, șușotindu-mi încet și ștergându-mi lacrimile de pe obraji pe măsură ce-mi curg pe față.

— Hei, hei! zice ea. Ce-i cu asta! Nu, asta e o zi fericită! Un copilaș – o bomboană de copil, probabil, având în vedere părinții!

Asta nu face decât să mă facă să plâng și mai tare, iar Janeen mă cuprinde în brațe.

— Ce s-a întâmplat? murmur