„Până la Paștele cailor.”

Oftéz greu, frecându-mi fața cu o mână. „Să stau în preajma ta e suficient ca să înnebunească pe oricine, știi asta?”

Vocea lui devine din nou tăcută. „Știu. Îmi pare rău.”

„Serios?” Strâng receptorul atât de tare încât ar putea crăpa. „Atunci, încetează!”

„Nu pot.”

Închid, apoi scot receptorul din furcă ca să nu mai poată suna. În câteva minute, doamna drăguță se întoarc