Și apoi mă simt vinovată că l-am făcut să se simtă vinovat – și totul e o spirală teribilă –

„Oh, nu,” murmur eu, cu lacrimi șiroindu-mi pe obraji, în timp ce-i cuprind fața între palmele mele. „Nu putem trăi așa, Kent – amândoi simțind că am cerut prea mult unul de la celălalt, fără a oferi suficient –“

Apoi el râde, dând din cap. „Știu că ai dreptate,” spune el, „dar…nu știu cum să mai scap de