Dante

Ploaia a reînceput când am coborât din mașină. O pâclă fină plutea peste domeniul De Leone, rotunjind muchiile zidurilor de marmură și așternând o peliculă uleioasă pe piatra cubică în lumina ștearsă a dimineții.

Eram treaz încă din zori. Vittoria nu dormise deloc, știam asta după felul în care rătăcea pe holuri, tăcută, dar frământată, cu mintea la mii de kilometri depărtare de clipa de faț