Vocea lui Valen răsună ca un tunet și, dintr-odată — tăcere.

Totul se oprește. Nimeni nu respiră. Niciun suflet nu îndrăznește să se miște. Ochii mei sunt încă pironiți în pământ — pe trupul neînsuflețit al Biancăi. Părul ei lung și blond se răsfiră sub ea ca o aureolă aurie distorsionată. Ochii îi sunt larg deschiși. Gâtul, îndoit la un unghi nenatural.

E moartă.

Cu adevărat, în sfârșit moartă.

Ș