Am încremenit pe loc. Ochii mei, însă, nu. Expirând tremurat, cu inima gonindu-mi în piept, mi-am lăsat privirea să savureze imaginea din fața mea.

Magnific.

Nu. Nici măcar „magnific” nu era de ajuns ca să-l descrie.

Își ținea palmele apăsate ferm pe perete. Cu capul plecat și umerii lați ridicându-i-se și coborându-i odată cu respirațiile grele, stătea sub duș, cu mușchii încordați. Picătur