Inima îmi era sfâșiată în două — o jumătate tânjea să fie a lui Lorcan, iar cealaltă, cealaltă era pur și simplu prea obosită să mai simtă ceva.

Lorcan mi-a șters ușor lacrimile de pe față. Nu mai simțeam amorțeala; întregul meu corp, fiecare nerv și mai ales inima mea, toate erau extrem de conștiente de proximitatea lui Lorcan. Eram în cabina iahtului, iar Lorcan a închis ușa fără măcar să o priv