DECLAN

Stăteam întins acolo, cu un braț îndoit sub cap, cu ochii arzând spre tavanul care nu se schimba niciodată. Mă mutasem înapoi în camera mea, acum că rănile nu-mi mai puneau viața în pericol. Pe parcursul nopții memorasem fiecare fisură din tencuială, fiecare fărâmă de lumină a lunii care se furișa pe lângă perdele. Dar nimic nu-mi putea distrage atenția de la sunetul care continua să ruleze