Thalia

Când Valerio parchează mașina pe aleea casei care m-a făcut să mă răzgândesc și pe care acum n-am mai văzut-o de peste o lună, ceva îmi pocnește în piept.

— Sunt obosită, spun eu.

El încuviințează.

— M-am săturat să fiu obosită. Îmi așez mâna pe obrazul lui.

Oftând, Valerio încuviințează din nou.

— Am douăzeci și patru de ani. Vocea îmi tremură. Tu ai treizeci și trei.

Râde amar.

— Cine ar