Thalia

Joi, mă las pe spate pe scaunul pasagerului și încerc să zăresc soarele târziu al dimineții prin geamurile fumurii. Mâna lui Valerio se odihnește posesiv pe piciorul meu și o simt ca pe o ancoră în timp ce ne îndreptăm înapoi spre haosul orașului. După zile întregi de atingeri constante din partea lui, cred că aș înnebuni dacă mi-ar da drumul.

Și nu strică deloc faptul că mâna lui urcă puți