Când mă trezesc sunt înconjurată de întuneric și îmi dau seama repede că trebuie să fie miezul nopții; aprind veioza de lângă pat și tresar când văd că Răzvan stă pe unul dintre scaunele de la celălalt capăt al camerei.

„Cât am dormit?” Întreb, încercând disperată să sparg liniștea.

El mă fixează cu privirea câteva secunde și nu spune nimic, în timp ce creierul meu se întreabă dacă e măcar acolo