Tăcerea asurzitoare și grea a dormitorului vișiniu îmi apasă pe piept. Stau singură pe marginea canapelei de pluș, tava argintie cu mâncare fiind împinsă la o parte. Singurătatea mea absolută mă lasă pradă unor reflecții profunde și agonizante. Fiecare umbră care se lungește pe covorul scump pare o reamintire batjocoritoare a existenței mele de prizonieră. Am fost mereu dezamăgirea familiei. Tatăl