Încăperea mirosea vag a praf și a visuri uitate, aerul fiind dens sub greutatea cuvintelor pe care nu le scrisesem niciodată.

Stăteam în prag, privind fix la pereții goi, la biroul neatins, la turnul de cutii nedespachetate care încă zăceau în colț. Aceasta trebuia să fie camera mea de scris, un sanctuar în care aveam să aștern pe hârtie povești ce urmau să schimbe lumea — sau măcar lumea mea. Dar