GENEVIEVE.

Ședința a mai durat două ore, și pe undeva pe la jumătatea ei, toată lumea părea să fi uitat de mine și de rușinea de mai devreme.

A devenit ceva mai ușor să respir. Nu cu totul, dar suficient cât să mă conving că aș putea ajunge la finalul ei fără să clachez complet.

Am stat în scaunul meu, mi-am tastat notițele, am stat cu ochii în ecran și mi-am spus că ce a fost mai rău a trecut. Că