VALENTINA

Trecuseră deja câteva zile. Două sau trei zile, sau poate patru zile, chiar nu mai știam. Abia dacă trăiam. Singurul semn clar al existenței mele erau lacrimile.

Am aruncat o privire spre mâncarea de pe masa din cameră și apoi mi-am întors privirea. Nu mâncasem nimic de când fusesem adusă aici. Băusem niște apă ca să rămân în viață, dar nu suportam să mănânc când habar nu aveam ce se î