ALEXA

Respira, slavă Domnului, dar respirațiile îi erau superficiale, umede. Simțeam cum inima mi se rupe în două.

— Sunt bine, a rostit el răgușit, ca idiotul care e, ținându-se de rană.

— Taci din gură, nu ești bine! Nu mai vorbi! Vocea mi s-a transformat într-un țipăt fără avertisment și tremuram atât de tare încât abia mai vedeam.

— Sunt.

— Să nu îndrăznești, i-am retezat-o, apăsând cu ambele