Perspectiva Sienei.

Am așteptat.

Asta era tot ce puteam să fac.

Fiecare secundă se lungea mai mult decât precedenta. N-am dormit. Nu m-am mișcat. Doar am stat acolo, cu spatele la perete, ținându-mă cu mâna de marginea saltelei, de parcă asta avea să mă țină oarecum ancorată la realitate.

Durerile mele de cap erau mai rele ca înainte, corpul mă durea și cred că, dacă nu dorm curând, o să încep să