„Deciiiii.” Declan trasează cercuri pe umărul meu în timp ce eu stau cu capul pe pieptul lui. „Știi că nu mă pot întoarce acasă, și am vorbit doar pe scurt despre asta de ziua ta, așa că mă întrebam dacă ai vrea să rămâi aici cu mine. Antrenorul ne-a invitat la el. Știu că probabil vrei să fii în casa în care a trăit Valerie, e prima noastră Zi a Recunoștinței fără ea.”

Urăsc să mă gândesc la asta