„Nu ai emoții?” îl întreb pe Declan în timp ce ne plimbăm prin campus, unde totul este decorat în roșu și negru în așteptarea meciului pentru campionatul conferinței. Încă mă uluiește cum tratează toate acestea cu atâta dezinvoltură, când, în trecut, prea multă presiune îl făcea să răbufnească.

Cred că acum chiar a reușit să-și gestioneze emoțiile copleșitoare.

„Nu le consider emoții.” Mă privește