Sar ca arsă de pe scaun să mă duc după Declan. Nu l-am mai văzut într-o criză de furie de atât de mult timp, încât priveliștea mă lasă tremurând. Ajung exact la timp, înainte să-și izbească brațul cu care aruncă mingea de peretele spitalului.

„Declan, oprește-te!” strig, prinzându-i antebrațul cu mâna. „Nu face asta, te rog. O să te rănești, iar mama nu ar vrea asta!”

Un fior îi scutură corpul și