Când intru în spital, îi găsesc pe Harper și Piper plimbându-se agitate în fața salonului lui Hazel și Nash. Lacrimile le brăzdează fețele, iar ochii lui Harper sunt umflați. Orice s-ar întâmpla este îngrozitor, pentru că Harper nu plânge niciodată; nici măcar nu se lasă copleșită de emoții. Își ține zidurile ridicate și înfruntă lumea cu atitudinea că nu-i pasă de nimic. Simt cum mi se prăbușește