Torin ne conduce spre ușă; răsuflu ușurată că mă lasă să-mi duc fiul acasă. Torian își sprijină capul pe umărul meu și adoarme aproape instantaneu. Însă, când Torin deschide ușa, pașii îmi șovăie și îngheț când îl zăresc pe tatăl său vorbind cu una dintre gărzile de afară. Torin se oprește și el, iar eu îl privesc pe tatăl său cum râde la ceva ce îi spunea una dintre gărzi, chiar când se întoarce.