RONAN.

Mă plimbam de colo-colo ca un animal prins în cușcă, cu mâinile îngropate în buzunare, în timp ce mintea mea refuza să stea liniștită. Singurătatea mi s-a părut mereu un blestem. Nu era niciodată doar tăcere. Era o invitație pentru gândurile mele să se ridice din orice mormânt în care aș fi încercat să le îngrop. Și, cu o precizie de ceasornic, se întorceau târându-se înapoi.

Fața mamei mel