VESPER.

Ceasul de perete țăcănea mai tare decât ar fi trebuit. Patru bătăi ascuțite peste fix. 4:00.

Am clipit spre el, cu capul lăsat pe spate pe pernă. Ora patru după-amiaza însemna că Sylvie trebuia să fie deja pe drum. Ora patru mai însemna și că zăceam aici de ore întregi, blocată în același aer stătut, cu limba încărcată de gustul amar al cenușii. Nenorocita aia de injecție. Gura încă mă ard