RONAN.

Căsuța era prea tăcută.

Singurele sunete erau paginile răsfoite zgomotos și agitat și pufniturile ocazionale care îi scăpau lui Vesper de pe buze. Stătea cocoșată deasupra cărții aceleia roșii de ceea ce părea o veșnicie, șoptind în paginile ei ca și cum cuvintele s-ar fi putut ridica și i-ar fi răspuns.

Dar n-au făcut-o.

Nu o făceau niciodată.

M-am sprijinit de perete, cu brațele încrucișa