VESPER.

Am stat acolo în tăcere, nesigură de ce să fac sau să spun. Nu puteam identifica emoția care mă copleșea. Gândurile îmi fugeau razna, picioarele îmi erau încă înrădăcinate în podea.

Cuvintele pe care le rostise îmi sunau încă străin. Răsunându-mi în urechi.

„Îmi pare rău”, și felul în care nici măcar nu mă privise suficient de mult încât să îmi explice.

Rău pentru ce? Că m-a drogat? Că m-a