VESPER.

Am luat-o la fugă afară și, cu toate că acum ploua cu găleata, nu-mi păsa, pentru că tot la ce mă puteam gândi era felul în care Dare se aplecase, atât de aproape de mine, pe punctul de a mă săruta.

Ploaia îmi bătea aspru în piele, spălând lacrimile care îmi șiroiau deja din ochi.

„Vesper!” Am auzit vocea lui Ronan tare și clar peste sunetul ploii, dar nu m-am întors. Nu voiam să mă vadă