Luna Marcella.

Continuare.

„Luna, privește-mă… ești bine?”

„Da. Da, sunt bine.” Expir și mă las pe spătarul scaunului de piele, punându-mi palma pe burtă.

„Poți fi mai atent?”, îl aud pe Gareth spunându-i șoferului, iar vocea lui capătă o altă nuanță când e tăioasă. Sună ca huruitul unui motor, unsuroasă, mătăsoasă și aspră în același timp, genul de voce care face ca o rugăminte să sune ca versiun