Marcella.

Imediat ce părăsesc brațele lui Torin, mă opresc în holul din fața camerei sale. Locul mi se pare prea familiar, prea plin de amintiri. Spatele mi se izbește de perete și mă ghemuiesc în mine însămi, înainte de a mă prăbuși cu totul.

Acum plâng și nici măcar nu-mi mai pasă suficient pentru a fi furioasă.

Pentru că acum înțeleg de ce a făcut-o. Credeam că se va lupta cu mine când i-am spu