Marcella

Am rămas pe loc, zâmbindu-i cu blândețe soțului meu, Donul Mafiei, care părea când uluit, când furios că ordinul lui scurt și răspicat fusese ignorat cu atâta nerușinare.

Ducându-mi mâna la bluza țărănească, am desfăcut încet nasturii de sus, dezvelindu-mi partea superioară a sânilor plini.

— Nu, am murmurat. Cred că nu vreau. Sună de parcă ar fi puțin... ăăă... incomod.

Și i-am zâmbit la