Marcella

Când am ajuns la Casa Sigură, deja se crăpa de ziuă. Am fost introdusă cu viteză pe o alee, cu un aspect banal, pe o stradă cu case asemănătoare. Imediat ce mașina a oprit, ușa s-a deschis. Kline era deja acolo, chipul său chipeș arătând tras la față și anxios. La fel ca mine, în mod evident nu închisese un ochi. Umbra întunecată a bărbii îi accentua epuizarea de pe față.

Vorbea la telefo