**Conrad**

Îmi privesc fiica în timp ce se destramă încet și știu că e vina mea.

Eu i-am făcut asta.

Natalia stă cuibărită în colțul canapelei, cu o pătură trasă pe umeri, o mână apăsată în centrul pieptului, cu ochii pironiți în gol. Televizorul este aprins, dar nu a urmărit nici măcar o secundă.

Pare epuizată.

Cunosc privirea aia, pentru că mi-am petrecut șaptesprezece ani temându-mă de ea.

Carm