**Madeline**

Sylvia se uită la amândoi, apoi spune blând: — Închideți ochii. Încăperea dispare în întunericul din spatele pleoapelor mele. Vocea Sylviei rămâne calmă. — Vreau să vă imaginați un câmp, spune ea. Deschis și vast și neatins. Iarbă înaltă legănându-se în vânt. Copaci în depărtare. Cerul deasupra voastră. Nimic aglomerat. Nimic sufocant. Încerc. La început, se simte exact așa. O încerca