Valerio conducea mașina, privindu-i constant în oglinda retrovizoare pe copii, care nu se puteau opri din a se uita la spatele lui, într-atât încât putea simți cum îi fac găuri în el cu privirea.

Și-a frecat fruntea cu dosul palmei, întrebându-se dacă exagerase. Era destul de rău că trebuia să se gândească la asta când fapta fusese deja consumată.

Aflase că bărbatul în albastru era tatăl bătăușulu