Pe măsură ce mașina oprea în fața conacului, mi s-a pus un nod în stomac.

Încă e timp să fac cale întoarsă și să fug, încă mai e timp să scap.

Nu sunt obligată să fac asta.

Și totuși, nu mă puteam opri.

Am tras aer adânc în piept, încercând să-mi domolesc groaza care mă mistuia pe dinăuntru.

Conacul arăta exact așa cum mi-l aminteam. Ceea ce era de așteptat, căci nu mi-l puteam imagina pe Gideon s