VESPER

Întunericul îmi devenise cumva familiar.

Trecuseră zile, sau poate doar ore. Timpul se scurgea ciudat în temnițe, măsurat doar de schimbarea gărzilor și de lumina slabă care se strecura prin fereastra înaltă, cu zăbrele. Pierdusem șirul dăților în care mă trezisem pe aceeași piatră rece, în același aer umed, în aceeași tăcere sufocantă.

Eram atât de slăbită.

Gărzile îmi aduceau pâine și ap