LORCAN

Am plecat din încăperile mamei cu maxilarul încleștat atât de tare încât mă durea.

Ușile s-au trântit în urma mea, ecoul lor urmărindu-mă pe coridor ca o acuzație. Nu am încetinit. Ba din contră, mergeam mai repede, iar cizmele mele loveau piatra cu o furie abia stăpânită.

Am curățat mizeria pe care ai făcut-o, îmi spusese ea.

De parcă Octavia ar fi fost o pată care trebuia ștearsă.

De parc