Cassie

Garrett e rezemat de ușa apartamentului meu când ajung acasă, cu mânecile hanoracului suflecate pentru a-și arăta tatuajele care îi înghit brațele. Are tuș nou. Din nou.

„Nu trebuia să-ți dai demisia”, spune el și apoi face un semn din cap spre doi bărbați îmbrăcați în negru care stau într-o mașină parcată la bordură — gărzile lui de corp.

Zornăi cheile. „Nu ai voie să mă urmărești la locul