Imediat ce am ieșit afară, aerul rece s-a strecurat pe sub jalnica mea scuză de fustă, trimițându-mi un fior pe șira spinării.

„Proasto, proasto, proasto”, am repetat ca pe o incantație, încercând să găsesc un loc unde vântul să nu mă ajungă.

De departe, cel mai bun loc era lângă o alee lăturalnică.

„Sunt destul de sigură că la asta se referea West când a spus «nesigur»”, m-am certat eu.