După ce programul de vizite s-a încheiat, Knox și cu mine am părăsit spitalul fără să scoatem un cuvânt. Am fost surprinsă că el nu a plâns (așa cum o făcusem eu), dar ochii lui păreau obosiți și triști. Când a oprit mașina în fața casei mele, mi-am desfăcut centura de siguranță și m-am întors să-l privesc înainte de a coborî. Nu voiam să plec, dar trebuia să o fac.

„Mulțumesc că m-ai adus,” am mu