Când m-am întors să mă uit la acea persoană, totul s-a mișcat cu încetinitorul. Uaaa, ce se întâmpla? Timpul nu mai era real? De ce îmi erau mișcările atât de stângace și de lente? Când l-am văzut pe Knox stând lângă ușă, am zâmbit și mi-am înclinat puțin capul.

— Knox, heeei, ce mai faaaci? Uaaa, aia fusese vocea mea?

— Sunt bine, a răspuns el, confuz, apoi s-a încruntat. Ești bine?

— Eu? Păăăi,